Cerul — astronomie

Ecliptica: drumul Soarelui pe cer

Ecliptica este drumul aparent al Soarelui printre stele de-a lungul unui an, de fapt planul orbitei Pământului proiectat pe cer. Luna și planetele rămân aproape de ea, deoarece orbitele lor se află lângă același plan.

Ce este ecliptica

Dacă am putea vedea stelele ziua, am observa că Soarele se deplasează încet pe fundalul lor. În aproximativ un an el trasează un cerc complet pe cer. Acest drum aparent se numește ecliptică. Numele vine de la cuvântul grecesc pentru eclipsă (ékleipsis), pentru că eclipsele de Soare și de Lună pot avea loc doar când Luna se află aproape de această linie.

Soarele se deplasează de-a lungul ecliptice cu puțin sub un grad pe zi. De aceea stelele vizibile noaptea se schimbă treptat de-a lungul anotimpurilor.

O reflexie a orbitei Pământului

Soarele nu se rotește de fapt în jurul nostru. Pământul se rotește în jurul Soarelui. Dar, pe măsură ce parcurgem orbita, Soarele pare să se mute pe fundalul stelelor îndepărtate. Ecliptica este, așadar, planul orbitei Pământului prelungit până la sfera cerească, sfera imaginară pe care așezăm pozițiile stelelor.

Ecliptica nu este o linie fizică în spațiu. Este un rezultat geometric al poziției și mișcării noastre. Astronomii o folosesc ca plan de referință de bază pentru Sistemul Solar, iar coordonatele ecliptice (longitudinea și latitudinea măsurate față de ea) sunt potrivite pentru descrierea Soarelui, a Lunii și a planetelor.

Înclinarea față de ecuatorul ceresc

Axa Pământului nu este perpendiculară pe orbită. Ea este înclinată cu aproximativ 23,4 grade, valoare cunoscută drept oblicitatea ecliptice. Ca urmare, ecuatorul ceresc, adică ecuatorul Pământului proiectat pe cer, este înclinat cu același unghi față de ecliptică.

Cele două cercuri se intersectează în două puncte, echinocțiile, despre care poți citi în Echinocțiu. Când Soarele trece prin ele, ziua și noaptea au durate aproape egale. Punctele cele mai îndepărtate de ecuator sunt solstițiile, în iunie și decembrie.

Această înclinare produce anotimpurile. Vara, într-o emisferă, Soarele urcă sus și zilele sunt lungi; iarna rămâne jos și zilele sunt scurte. Distanța față de Soare nu este cauza principală.

În mii de ani, punctele de intersecție se deplasează lent din cauza precesiei, oscilația lentă a axei Pământului.

Centura zodiacală

În jurul ecliptice, observatorii din antichitate au descris o bandă largă numită centura zodiacală. În mod tradițional, ea se întinde pe aproximativ 8 grade de fiecare parte a ecliptice. Soarele, Luna și planetele vizibile cu ochiul liber circulă toate în interiorul ei.

Constelațiile pe care le traversează ecliptica sunt adesea numite zodiacale. Limitele constelațiilor stabilite de Uniunea Astronomică Internațională (UAI) sunt fixe și inegale ca mărime, așa că ecliptica trece de fapt prin 13 constelații, inclusiv Ophiuchus (Șarparul). Poți citi mai mult în Constelațiile zodiacale și în explicația despre de ce există 12 zodii. UAI recunoaște în total 88 de constelații; vezi 88 de constelații.

De ce Luna rămâne aproape

Orbita Lunii în jurul Pământului este înclinată cu aproximativ 5,1 grade față de ecliptică. Astfel, Luna apare mereu aproape de drumul Soarelui, dar nu exact pe el. Ea traversează ecliptica în două puncte numite noduri lunare. Eclipsele au loc când o Lună nouă sau plină coincide cu o poziție apropiată de un nod. Mai multe în Nodurile lunare în astronomie.

De ce planetele urmează un drum asemănător

Planetele nu sunt împrăștiate în toate direcțiile. Sistemul Solar s-a format dintr-un disc rotitor de gaz și praf din jurul Soarelui tânăr. Planetele s-au format în acest disc, deci orbitele lor se află aproximativ într-un plan comun, apropiat de ecliptică.

Majoritatea înclinărilor orbitale ale planetelor sunt mici: Mercur circa 7 grade, Venus circa 3,4, Marte circa 1,9, Jupiter circa 1,3 și Saturn circa 2,5. De aceea, văzute de pe Pământ, aceste lumi apar mereu într-o bandă îngustă în jurul ecliptice. Planeta pitică Pluto este un caz aparte, cu o înclinare de peste 17 grade, așa că se poate îndepărta mult de centură.

Când urmărești o planetă de-a lungul ecliptice, poți observa un efect ciudat: pentru o vreme pare să se miște înapoi pe fundalul stelelor. Este un efect optic al vitezelor orbitale diferite, descris în Mișcarea retrogradă.

Cum o găsești pe cer

Imaginează-ți ecliptica ca pe un arc dinspre est spre vest, de-a lungul căruia călătoresc Soarele și Luna. Dacă seara vezi o „stea” strălucitoare și stabilă lângă această linie, este foarte posibil să fie o planetă. Planetele se aliniază adesea aproximativ de-a lungul unui singur arc, iar o Lună subțire în creștere trece uneori aproape de ele. Aplicațiile pentru cer și hărțile 3D desenează ecliptica sub formă de linie, ceea ce te ajută să deosebești planetele de stele.

Pe scurt, ecliptica leagă orbita Pământului, anotimpurile, eclipsele și mișcarea planetelor într-o imagine coerentă a cerului.

Pozițiile din Astronativa sunt exacte astronomic. Interpretarea este pentru inspirație. · Glosar · Termeni · Confidențialitate · Mulțumiri