Cerul — astronomie

Sirius: cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții

Sirius (Alpha Canis Majoris) este cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții, pentru că este și mult mai luminoasă decât Soarele, și foarte aproape, la circa 8,6 ani-lumină. Când se află jos, aproape de orizont, pare să pâlpâie în roșu, albastru și verde, pentru că lumina ei străbate un strat gros și turbulent de aer, care îndoaie culorile cu valori ușor diferite.

De ce este Sirius atât de strălucitor

Ieși afară într-o seară de iarnă în emisfera nordică și privește spre sud: o stea le întrece pe toate celelalte. Aceasta este Sirius, numită oficial Alpha Canis Majoris, pentru că este cea mai strălucitoare stea din constelația Câinele Mare (Canis Major). Magnitudinea sa aparentă, scara cu care astronomii măsoară strălucirea (valorile mai mici înseamnă obiecte mai strălucitoare), este de aproximativ −1,46. Majoritatea stelelor vizibile cu ochiul liber au valori pozitive.

Două lucruri explică această strălucire. În primul rând, Sirius este cu adevărat puternică. Este o stea albă din secvența principală, cu o masă de aproximativ două ori cea a Soarelui și o luminozitate de circa 25 de ori mai mare. Temperatura de la suprafață este de aproape 9.900 K, mult mai ridicată decât a Soarelui.

În al doilea rând, este aproape. Sirius se află la doar 8,6 ani-lumină, ceea ce o face unul dintre cele mai apropiate sisteme stelare de al nostru. Un an-lumină este distanța parcursă de lumină într-un an. Combinația „puternică și apropiată” o face regina cerului nopții. Stele precum Rigel sau Betelgeuse sunt mult mai luminoase, dar se află la sute de ani-lumină. Despre unul dintre acești giganți poți citi în articolul despre Betelgeuse.

Sirius este ușor de găsit: urmărește linia celor trei stele din Centura lui Orion în jos și spre stânga. Câinele Mare este una dintre cele 88 de constelații recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională (IAU). Pentru că Sirius este cea mai strălucitoare stea din Câinele Mare, i se spune și Steaua Câinelui.

Distanțele până la stelele apropiate se măsoară prin paralaxă, mica deplasare aparentă a unei stele față de obiectele îndepărtate din fundal, pe măsură ce Pământul orbitează în jurul Soarelui. Asemenea măsurători stau la baza cataloagelor moderne, descrise în articolul despre cataloagele stelare Gaia și Hipparcos.

O stea dublă: pitica albă Sirius B

Sirius nu este singură. Steaua strălucitoare pe care o vedem, Sirius A, are o companionă numită Sirius B. Aceasta este o pitică albă, nucleul dens rămas dintr-o stea care și-a epuizat combustibilul nuclear și și-a pierdut straturile exterioare. Sirius B are aproximativ masa Soarelui, înghesuită într-un corp cam cât Pământul, așa că materia ei este extrem de densă.

Descoperirea este un frumos exemplu de raționament științific. În 1844, astronomul german Friedrich Bessel a observat că Sirius nu se mișcă în linie dreaptă, ci oscilează ușor, și a concluzionat că o companionă nevăzută trebuie să o orbiteze. În 1862, Alvan Graham Clark, în timp ce testa un telescop nou, a văzut însăși companioana: un punct slab lângă steaua principală orbitoare.

Cele două stele se rotesc în jurul unui centru de masă comun la aproximativ fiecare 50 de ani. Distanța dintre ele variază de la circa 8 la circa 31 de unități astronomice (o unitate astronomică este distanța medie Pământ–Soare). În lumină vizibilă, Sirius B este de mii de ori mai slabă decât Sirius A, așa că strălucirea stelei principale o face greu de observat într-un telescop mic. Telescopul spațial Hubble și Observatorul de raze X Chandra al NASA au fotografiat amândouă sistemul.

Pentru astronomi, Sirius B este un laborator natural valoros pentru fizica materiei dense și pentru soarta finală a stelelor ca Soarele nostru.

Scânteierea și atmosfera

Mulți oameni observă că Sirius pâlpâie uneori în roșu, albastru și verde, mai ales aproape de orizont. Steaua nu își schimbă singură culoarea. Cauza este atmosfera Pământului.

Lumina stelelor trece prin straturi de aer cu temperaturi și densități diferite, aflate în continuă mișcare. Ele îndoaie fasciculul într-o parte și în alta, un efect numit scintilație, adică scânteiere. În plus, aerul refractă culorile diferite cu valori ușor diferite, așa că atmosfera se comportă ca o prismă slabă. Când Sirius este jos, lumina ei străbate o porțiune mult mai groasă de aer, efectul crește, iar fragmente din spectru apar scurt separat, ca sclipiri colorate.

Sirius este destul de strălucitoare încât ochiul să sesizeze ușor aceste culori. Stelele mai slabe scânteiază și ele, dar schimbările lor de culoare sunt greu de observat. Planetele scânteiază de obicei mai puțin, pentru că apar ca discuri mici, nu ca puncte, iar perturbările se mediază.

Un sfat practic: pentru a te bucura de spectacolul colorat, privește Sirius când este jos pe cer, într-o seară senină și rece. Când urcă mai sus, lumina ei devine mai stabilă și mai albă. Pentru mai multe sfaturi despre alegerea locului și a momentului, vezi cum să privești cerul.

Sirius în Egiptul antic

Pentru vechii egipteni, Sirius era Sopdet, numită de greci Sothis. Important era răsăritul heliacal: prima dimineață din an în care steaua apare scurt la est, înainte de zori, după o perioadă în care a fost pierdută în strălucirea Soarelui. În Egiptul antic, acest eveniment cădea aproximativ în perioada în care începea inundația anuală a Nilului, așa că steaua a fost asociată cu reînnoirea și cu zeița Isis.

Observațiile lui Sopdet au dus și la așa-numitul ciclu sothic, perioada după care calendarul civil de 365 de zile, care se decalează lent față de anul real, puțin mai lung, se aliniază din nou cu răsăritul heliacal al stelei. Istoricii îl folosesc ca instrument de datare.

Romanii au legat cea mai fierbinte parte a verii, „zilele canicularе”, de răsăritul heliacal al lui Sirius, deși steaua nu provoacă căldura; anotimpurile apar din înclinarea axei Pământului. Astfel, Sirius și-a lăsat amprenta asupra limbii, calendarelor și culturilor multor popoare, iar astăzi rămâne un punct de plecare perfect pentru oricine învață să citească cerul nopții.

Pozițiile din Astronativa sunt exacte astronomic. Interpretarea este pentru inspirație. · Glosar · Termeni · Confidențialitate · Mulțumiri