Cerul — astronomie

Soarele: steaua noastră

Soarele este o stea: o minge uriașă și fierbinte de plasmă, formată mai ales din hidrogen și heliu, care strălucește prin fuziune nucleară în nucleul său. Deține aproape toată masa Sistemului Solar, iar lumina și gravitația lui ne modelează zilele, anotimpurile și cerul pe care îl vedem.

Soarele ca stea

Da, Soarele este o stea. Arată atât de diferit de stelele cerului nocturn pur și simplu pentru că este mult mai aproape: lumina lui ajunge la noi în puțin peste 8 minute, în timp ce lumina celor mai apropiate stele are nevoie de ani.

Astronomii clasifică Soarele drept stea din secvența principală (o stea care fuzionează hidrogenul în heliu în nucleul său), de tip spectral G. Are aproximativ 4,6 miliarde de ani, adică se află cam la jumătatea acestei etape din viața sa. Diametrul lui este de circa 1,39 milioane de kilometri, de aproximativ 109 ori cât al Pământului, și conține cam 99,86% din masa întregului Sistem Solar.

Este alcătuit în principal din hidrogen și heliu: ca masă, aproximativ trei sferturi hidrogen și un sfert heliu, plus cantități mici de elemente mai grele. Nu este nici solid, nici lichid, ci plasmă (un gaz de particule încărcate electric), așa că nu are o suprafață în felul în care o are Pământul.

Soarele are straturi. În centru se află nucleul, la aproximativ 15 milioane de grade. Deasupra lui urmează zona radiativă și zona convectivă, iar „discul” vizibil este fotosfera, la circa 5 500 °C. Mai sus se află cromosfera și atmosfera exterioară, coroana, mult mai fierbinte, de milioane de grade. De ce se întâmplă asta este încă un subiect activ în fizica solară.

Cum produce Soarele energie

Soarele strălucește datorită fuziunii nucleare. În nucleu, presiunea și temperatura sunt suficient de mari pentru ca nucleele de hidrogen să se unească, formând în final heliu. Heliul obținut are o masă puțin mai mică decât particulele din care s-a format, iar diferența este eliberată sub formă de energie, conform ecuației lui Einstein E = mc².

Această energie își face drum spre exterior prin straturile Soarelui, ceea ce, după estimările acceptate, durează multe mii de ani. Odată ajunsă la fotosferă, scapă în spațiu sub formă de lumină și căldură și străbate drumul până la Pământ în puțin peste 8 minute. Distanța medie de la noi la Soare este de aproximativ 150 de milioane de kilometri, aproape o unitate astronomică, pe care IAU (Uniunea Astronomică Internațională) o definește ca exact 149 597 870 700 de metri.

Soarele are suficient hidrogen pentru încă aproximativ 5 miliarde de ani. După aceea, conform modelelor actuale, se va umfla într-o gigantă roșie. Nu e niciun motiv de îngrijorare; este vorba de un viitor foarte îndepărtat.

Petele solare și ciclul solar

Petele solare sunt zone întunecate de pe fotosferă. Par întunecate pentru că sunt mai reci decât împrejurimile, nu pentru că ar fi reci. Cauza sunt câmpurile magnetice puternice, care împiedică fluxul de căldură. Petele pot fi mai mari decât Pământul și sunt observate de secole; urmărindu-le, astronomii au descoperit că Soarele se rotește, aproximativ o dată la 25 de zile la ecuator și mai încet spre poli.

Numărul petelor solare crește și scade pe o perioadă de aproximativ 11 ani. Acesta este ciclul solar, de la un minim cu puține pete sau fără nicio pată la un maxim cu multe, și înapoi. În jurul maximului devin mai frecvente evenimentele energetice: erupțiile solare (explozii bruște de energie) și ejecțiile de masă coronală (nori de plasmă aruncați în spațiu). Când astfel de nori ajung la Pământ, pot provoca furtuni geomagnetice și aurore polare. Aceste fenomene, numite vreme spațială, sunt monitorizate de agenții științifice precum NOAA și de misiuni NASA și ESA, printre care SOHO, Solar Orbiter și Parker Solar Probe.

Mișcarea aparentă a Soarelui pe cer

Răsăritul zilnic la est și apusul la vest provin din rotația Pământului, nu din faptul că Soarele ar da roată în jurul nostru. Discul Soarelui măsoară pe cer cam o jumătate de grad.

Pe parcursul anului, Soarele se deplasează în raport cu stelele îndepărtate, deoarece Pământul orbitează în jurul lui. De pe Pământ, acest lucru se vede ca o derivă lentă de aproximativ un grad pe zi de-a lungul unei linii numite ecliptică. Axa Pământului este înclinată cu aproximativ 23,4° față de planul orbitei, așa că înălțimea Soarelui deasupra orizontului se schimbă de-a lungul anului. Astfel apar anotimpurile, precum și solstițiile și echinocțiile.

Când Luna trece exact prin fața discului solar, vedem o eclipsă de Soare.

Astrologia este o tradiție culturală care atribuie Soarelui, la rândul ei, un rol simbolic; vezi Soarele în astrologie, iar pentru diferența dintre cele două abordări, astronomie versus astrologie.

Cum observi Soarele în siguranță

Privitul Soarelui fără protecție îți poate afecta permanent vederea, iar durerea nu te avertizează mereu la timp. Respectă aceste reguli:

• Folosește ochelari pentru observarea Soarelui care respectă standardul ISO 12312-2. Ochelarii de soare obișnuiți nu sunt suficienți.
• Nu te uita niciodată la Soare prin binoclu, telescop sau obiectivul unui aparat foto, decât dacă un filtru solar adecvat este fixat în fața instrumentului (capătul îndreptat spre Soare).
• Evită filtrele făcute în casă și ochelarii deteriorați; verifică-ți echipamentul înainte de fiecare utilizare.
• O alternativă sigură este proiecția, de exemplu cu o cameră obscură cu orificiu (pinhole), în care privești imaginea Soarelui pe un ecran, nu Soarele însuși.
• Pentru observarea cu instrumente optice, caută un telescop solar dedicat sau un filtru omologat și urmează instrucțiunile producătorului.

În primul rând, ține minte că siguranța contează mai mult decât priveliștea. Mai multe sfaturi de observare găsești în Cum privim cerul.

Pozițiile din Astronativa sunt exacte astronomic. Interpretarea este pentru inspirație. · Glosar · Termeni · Confidențialitate · Mulțumiri